Acum cateva minute postasem pe un site un raspuns pe aceasta tema.Am ramas fascinata de unele raspunsuri care s-au dat legate de aceasta notiune.Cum am spus si acolo,dupa parere mea,un vis ramane vis pana cand esti dus la implinire.Iar asta inseamna ca visele nu sunt atat de imposibile pe cat se presupune ca ar fi.Ba din contra...au o proiectie in realitate si sunt probleme ca oricare altele pe care omul le poate rezolva doar daca are dorinta si vointa.Atat este necesar,sa ai in vocabular verbele "a vrea" si "a putea".
In plus...visele sunt niste idealuri care ne tin trezi atunci cand totul se pierde in negura cosmarului.De multe ori am intalnit oameni ca-mi tot spun ca trebuie sa traiesc realitatea,altfel nu voi putea supravietui.Dar de ce?Eu sunt total in opozitie cu aceasta idee.Realitatea in care traim este neagra,ne degradeaza,ne face sa fim niste morti vii,niste lucruri lipsite de sentiment,de vointa.Traind realitatea actuala ne integram in acest intuneric ce creste tot mai mult.Iar singura modalitate de a evada sunt visele.Visul este speranta ca realitatea poate fi mai buna.Visul e idealul care lumineaza intunericul in care ne arunca problemele cotidiene.
Iar daca ne dorim cu adevarat sa evadam din aceasta inchisoare la care suntem condamnati cu totii,vom lupta pt ceea ce credem,vom lupta pt a ne duce la bun sfarsit visele.Un vis imposibil e o provocare sa trecem de barierele inguste ale realitatii,sa prindem aripi si sa devenim puternici,pt a crea o lume mai buna,in care fiecare are un loc in care poate zambi,in care exista un umar pe care sa poata plange cel ranit,in care sa poata gasi alinare cel dezamagit sau odihna cel obosit.
Poate ca optimismul si romantismul meu ma face sa fiu visatoare,dar ma bucur.Asta e firea mea,iar visele mele imposibile sunt teluri care ma ajuta sa trec zilnic peste durere,dezamagire,oboseala.Vin la amiaza de la scoala suparata ca am avut o zi proasta,acasa ma intampina o atmosfera tensionata si singurul meu refugiu e visul.Si profit la maxim de fiecare clipa de speranta care mi se ofera.Cat despre visele mele imposibile...Ei bine,unul domina pe toate celelalte.Si anume,acela de a construi un centru pt copiii cu probleme.Si stiu ca pot si o voi face peste ani.Asta e motivul pt care 6 ore pe zi suport stresul de la scoala,iar restul timpului presiunea pe care mi-o impun temele si invatatul.Si tot asta e motivul pt care ma culc multumita seara,desi nu am realizat mare lucru in timpul zilei.Un alt vis este acela de a-mi vedea prietenii tot mai des,de a-i avea cat mai aproape.Si,asa cum spunea cineva,voi tine cu dintii de ei.De ce?Pt ca ma fac sa vreau sa traiesc,desi viata e un lung sir de durere,desi realitatea e izbitor de cruda.
Pt cei care inca mai au un strop de vis si speranta in ei,vreau sa mai adaug un singur lucru."Visele sunt imposibil dintr-un singur motiv:frica de esec".Cuvintele ii apartin lui Paulo Coelho si sunt total de acord cu el.Asadar,daca tineti cu adevarat la visele voastre,treceti peste toate problemele aparute si duceti totul la finalizare.Si evadati din realitatea uracioasa in care traiti.Pt ca noi suntem stapanii propriului nostru destin si doar noi avem puterea de a infrumuseta lumea.
joi, 4 decembrie 2008
luni, 17 noiembrie 2008
Intre iubire si ura
E ceva timp de cand doresc sa scriu despre aceste doua sentimente aparent antagoniste insa care se scot reciproc in evidenta.Insa am uitat,daca se poate spune asa...Am fost foarte patrunsa de unele evenimente recente din viata mea si brusc am devenit buimaca.So...cred ca pt faptul ca mi-am regasit ideea ii voi multumi unei persoane a carui blog l-am citit cu cateva minute in urma.
Chiar ma uitam zilele trecute pe un site si dadusem peste un topic intitulat "Intre iubire si ura" si mi-am zis ca in mod sigur voi gasi ceva interesant.Se poate spune si asa.Am dat peste niste intrebari la care,cu ceva timp in urma,nici eu nu stiam cum sa le raspund.Acum cred ca am mai invatat cate ceva si as putea da raspunsuri coerente si logice.So...
Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult? Cat de repede se ating de fapt extremele?
Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?
Ati trait asemenea experiente? Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?
Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?
...astea ar fi intrebarile peste care am dat si la care voi incerca sa formulez niste rezolvari coerente.
Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult?
Ei bine...desi majoritatea sunt tentati sa spuna categoric NU,eu le-as sugera sa mai analizeze o data situatia.Da,poti uri persoana pe care ai iubit-o sau inca o iubesti extrem de mult.Ura nu e ceva neaparat malefic,e o parte mai putin placuta a realitatii,insa fara de care iubirea si binele n-ar exista...sau mai poate fi considerata si un sentiment care intretine atmosfera.Hai sa ne gandim..Oare nu ar fi plictisitoare si mai ales monotona viata daca toti am iubi si am face bine?Sa atingi idealul acesta e ceva extrem de nobil,insa binele n-ar mai avea nici o valoare fara rau.Asa e si cu ura.Nu poate exista iubire fara ura sau ura fara iubire.Nu poti uri ceva ce nu iubesti.Daca nu ti-ar pasa de cineva/ceva ai ignora pur si simplu.Dar asa...te simti tradat,frustrat,doresti raspunsuri...vrei sa-ti spuna ca ce gandesti nu e bine.Si cand nu se intampla acest lucru intervine ura.Ura e doar un raspuns la impulsul provocat de o dezamagire profunda.
Cat de repede se ating de fapt extremele?
Cred ca toti am fi extrem de uimiti sa descoperim cu adevarat cat de repede se poate trece de la o extrema la alta.Acum poti iubi,iar peste 5 secunde poti simti o ura fata de cel de langa tine,o repulsie pt ceva ce te-a indignat foarte tare.De ce?Ei bine...Stiti ca se spune ca "iubirea e oarba".Nu degeaba exista vorba asta populara.Au stiut ei cei dinaintea noastra de ce au ajuns la concluzia asta. La inceput vedem doar partea frumoasa a lucrurilor,vedem doar partea buna a celui pe care-l iubim.Si la prima dezamagire doare tare...ca deh,ne-am invatat sa-l consideram cel mai..Si e o cadere in gol pt ambii:el/ea cade de pe piedestalul pe care suntem tentati sa urcam persoana respectiva,iar noi pt ca dezamagirea e mare si greu de suportat.Asa ca,se poate sa ai acest doua sentimente concomitent pt cel pe care-l iubesti...sau succesiv,la inversale destul de mici.Depinde aici si de relatia in care sunteti implicati.
Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?
Cred ca la intrebarea asta am raspuns mai inainte..Partial.Ei bine,poate fi un pas extrem de mare sau extrem de mic.Depinde de situatie.Poti ajunge sa urasti pe cineva,desi il iubesti[cred ca e o ura superficiala care mai apoi reia forma de iubire din care provine] sau poti ajunge sa urasti in timp,ca in cazul unei despertiri in urma careia ai fost puternic dezamagit.
Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?
Ei bine...n-am mai fi fiinte superioare daca n-am fi atat de complexi.Un animal se bazeaza pe instinct,un om are si ratiune..dar mai ales sentimente.Si ele pot varia de la minut la minut.Se poate spune ca omul e mai schimbator ca vremea...asta e firea lui si nimeni nu poate schimba nimic.Pt ca..oricat negam ca nu suntem asa,daca stam sa ne uitam atent la activitatile zilnice,la tot ce tine de noi,toate legaturile pe care le avem...suntem la fel de schimbatori ca cei din jur.Daca n-am fi asa nu ne-am putea acomoda la mediul inconjurator.Referitor la sentimente...nu se poate spune ca este eronat.Nimeni nu e perfect.Perfectiunea este un ideal pe care toti tindem sa-l atingem,dar la care nimeni n-a ajuns vreodata.Omul doar oscileaza intre sentimentele pe care le are,dar asta e si un lucru bun..pt ca altfel cum s-ar mai acomoda la tot ce se intampla in juru-i?Si nu suntem chiar categorici.Daca am fi,n-am mai oscila.Insa,din pacate,fiinta umana este instabila la capitolul incredere si sentimente.
Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?
Da.Si de ce asta?Pt ca ura este o forma a iubirii.Ura se naste din iubire.Nu poti uri ceva ce ti-e indiferent.Urasti ceva ce iubesti si care te-a facut sa te simti rau.E un mod negativ de a raspunde la durere,la dezamagire,la tradare.In general acea "ura profunda" apare in urma unei deceptii...si asta tot datorita noua.Pt ca suntem tentati sa ridicam in slavi tot ce ne face bine sau ne place.Iar apoi caderea e ingrozitoare ca nu mai are cine sa ne prinda de mana si sa ne opreasca din suferinta.
Ati trait asemenea experiente?
Am lasat pt la urma aceasta intrebare.De ce?Ei bine...consider ca raspunsurile mele au fost un indiciu spre raspunsul la aceasta intrebare.Si daca n-au fost...Pot spune ca tot ce am scris mai sus a fost pe baza experientelor traite destul de curand.
Cred ca e suficient pt azi.Ma bucur ca am reusit sa discut si pe tema asta.Chiar imi doream de mult s-o fac ^^
Chiar ma uitam zilele trecute pe un site si dadusem peste un topic intitulat "Intre iubire si ura" si mi-am zis ca in mod sigur voi gasi ceva interesant.Se poate spune si asa.Am dat peste niste intrebari la care,cu ceva timp in urma,nici eu nu stiam cum sa le raspund.Acum cred ca am mai invatat cate ceva si as putea da raspunsuri coerente si logice.So...
Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult? Cat de repede se ating de fapt extremele?
Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?
Ati trait asemenea experiente? Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?
Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?
...astea ar fi intrebarile peste care am dat si la care voi incerca sa formulez niste rezolvari coerente.
Poti uri omul pe care l-ai iubit cel mai mult?
Ei bine...desi majoritatea sunt tentati sa spuna categoric NU,eu le-as sugera sa mai analizeze o data situatia.Da,poti uri persoana pe care ai iubit-o sau inca o iubesti extrem de mult.Ura nu e ceva neaparat malefic,e o parte mai putin placuta a realitatii,insa fara de care iubirea si binele n-ar exista...sau mai poate fi considerata si un sentiment care intretine atmosfera.Hai sa ne gandim..Oare nu ar fi plictisitoare si mai ales monotona viata daca toti am iubi si am face bine?Sa atingi idealul acesta e ceva extrem de nobil,insa binele n-ar mai avea nici o valoare fara rau.Asa e si cu ura.Nu poate exista iubire fara ura sau ura fara iubire.Nu poti uri ceva ce nu iubesti.Daca nu ti-ar pasa de cineva/ceva ai ignora pur si simplu.Dar asa...te simti tradat,frustrat,doresti raspunsuri...vrei sa-ti spuna ca ce gandesti nu e bine.Si cand nu se intampla acest lucru intervine ura.Ura e doar un raspuns la impulsul provocat de o dezamagire profunda.
Cat de repede se ating de fapt extremele?
Cred ca toti am fi extrem de uimiti sa descoperim cu adevarat cat de repede se poate trece de la o extrema la alta.Acum poti iubi,iar peste 5 secunde poti simti o ura fata de cel de langa tine,o repulsie pt ceva ce te-a indignat foarte tare.De ce?Ei bine...Stiti ca se spune ca "iubirea e oarba".Nu degeaba exista vorba asta populara.Au stiut ei cei dinaintea noastra de ce au ajuns la concluzia asta. La inceput vedem doar partea frumoasa a lucrurilor,vedem doar partea buna a celui pe care-l iubim.Si la prima dezamagire doare tare...ca deh,ne-am invatat sa-l consideram cel mai..Si e o cadere in gol pt ambii:el/ea cade de pe piedestalul pe care suntem tentati sa urcam persoana respectiva,iar noi pt ca dezamagirea e mare si greu de suportat.Asa ca,se poate sa ai acest doua sentimente concomitent pt cel pe care-l iubesti...sau succesiv,la inversale destul de mici.Depinde aici si de relatia in care sunteti implicati.
Cat de mare este pasul pe care trebuie sa-l faci ca sa ajungi sa urasti omul de langa tine,pe care inainte il divinizai?
Cred ca la intrebarea asta am raspuns mai inainte..Partial.Ei bine,poate fi un pas extrem de mare sau extrem de mic.Depinde de situatie.Poti ajunge sa urasti pe cineva,desi il iubesti[cred ca e o ura superficiala care mai apoi reia forma de iubire din care provine] sau poti ajunge sa urasti in timp,ca in cazul unei despertiri in urma careia ai fost puternic dezamagit.
Este omul atat de complex? Atat de eronat in sentimente? Atat de categoric?
Ei bine...n-am mai fi fiinte superioare daca n-am fi atat de complexi.Un animal se bazeaza pe instinct,un om are si ratiune..dar mai ales sentimente.Si ele pot varia de la minut la minut.Se poate spune ca omul e mai schimbator ca vremea...asta e firea lui si nimeni nu poate schimba nimic.Pt ca..oricat negam ca nu suntem asa,daca stam sa ne uitam atent la activitatile zilnice,la tot ce tine de noi,toate legaturile pe care le avem...suntem la fel de schimbatori ca cei din jur.Daca n-am fi asa nu ne-am putea acomoda la mediul inconjurator.Referitor la sentimente...nu se poate spune ca este eronat.Nimeni nu e perfect.Perfectiunea este un ideal pe care toti tindem sa-l atingem,dar la care nimeni n-a ajuns vreodata.Omul doar oscileaza intre sentimentele pe care le are,dar asta e si un lucru bun..pt ca altfel cum s-ar mai acomoda la tot ce se intampla in juru-i?Si nu suntem chiar categorici.Daca am fi,n-am mai oscila.Insa,din pacate,fiinta umana este instabila la capitolul incredere si sentimente.
Poti uri cu adevarat omul cu care ai petrecut un timp in viata iubindu-l mai mult ca pe tine?
Da.Si de ce asta?Pt ca ura este o forma a iubirii.Ura se naste din iubire.Nu poti uri ceva ce ti-e indiferent.Urasti ceva ce iubesti si care te-a facut sa te simti rau.E un mod negativ de a raspunde la durere,la dezamagire,la tradare.In general acea "ura profunda" apare in urma unei deceptii...si asta tot datorita noua.Pt ca suntem tentati sa ridicam in slavi tot ce ne face bine sau ne place.Iar apoi caderea e ingrozitoare ca nu mai are cine sa ne prinda de mana si sa ne opreasca din suferinta.
Ati trait asemenea experiente?
Am lasat pt la urma aceasta intrebare.De ce?Ei bine...consider ca raspunsurile mele au fost un indiciu spre raspunsul la aceasta intrebare.Si daca n-au fost...Pot spune ca tot ce am scris mai sus a fost pe baza experientelor traite destul de curand.
Cred ca e suficient pt azi.Ma bucur ca am reusit sa discut si pe tema asta.Chiar imi doream de mult s-o fac ^^
vineri, 14 noiembrie 2008
Cateva momente de inspiratie absurda...
Aseara stateam si ma chinuiam cu tema la engleza,cautand niste explicatii perfecte[stiu...e cat se poate de absurd sa pretinzi a cauta perfectiunea,insa de ceva vreme parca si eu am inceput sa devin absurda prin multe lucruri pe care le intreprind.Deci pt mine e ceva complet normal].Revenind la idee...Cautand acele explicatii,am dat pe net peste niste poezioare,daca le-as putea numi asa.Una din ele explica firul vietii unui om ca fiind un miracol.Nu stiu daca versurile acelea sau melodia a fost de vina,insa in cele cateva[desi cred ca mai exact au fost foarte putine..] momente de inspiratie,am reusit sa scriu si eu o mica insiruire de versuri,fie avand o rima,fie versuri albe[mai exact o pot numi o combinatie de versuri :D]
E prima data in 3 ani cand scriu ceva apartinand lirismului.De 3 ani de zile n-am mai incercat...de cand am esuat cu niste versuri.Desi nu e cine stie ce mare chestie,las la latitudinea celor care se pricep cu adevarat criticile sau aprecierile.
Deschid ochii pustiu
Privesc alene in jur si nu stiu
de unde-mi firavele manute
si ochii de cristal?
Privesc si ma mir : totul este metal.
Oamenii au uitat sa zambeasca,
sa rada,sa planga...
Timpul se scurge dintr-o clep[sidra
ce-n maini mi-e oferita
de o fiinta muribunda.
Ma uit la El si nu-nteleg
De ce oare tocmai eu?
In zare un fulger strapunge lumea
si tipete fioroase se aud.
Simt oamenii cum plang
si implora indurare.
Dar faclia vietii lor s-a stins..
Intrebari fara raspuns imi tulbura mintea.
Totul in jur se risipeste
si ramane doar tacerea.
Astept un nou inceput...
Cred ca ma voi opri aici cu scrisul,nu inainte de a prezenta si melodia care a contribuit la crearea versurilor : Mandy Moore-I wanna be with you
E prima data in 3 ani cand scriu ceva apartinand lirismului.De 3 ani de zile n-am mai incercat...de cand am esuat cu niste versuri.Desi nu e cine stie ce mare chestie,las la latitudinea celor care se pricep cu adevarat criticile sau aprecierile.
Deschid ochii pustiu
Privesc alene in jur si nu stiu
de unde-mi firavele manute
si ochii de cristal?
Privesc si ma mir : totul este metal.
Oamenii au uitat sa zambeasca,
sa rada,sa planga...
Timpul se scurge dintr-o clep[sidra
ce-n maini mi-e oferita
de o fiinta muribunda.
Ma uit la El si nu-nteleg
De ce oare tocmai eu?
In zare un fulger strapunge lumea
si tipete fioroase se aud.
Simt oamenii cum plang
si implora indurare.
Dar faclia vietii lor s-a stins..
Intrebari fara raspuns imi tulbura mintea.
Totul in jur se risipeste
si ramane doar tacerea.
Astept un nou inceput...
Cred ca ma voi opri aici cu scrisul,nu inainte de a prezenta si melodia care a contribuit la crearea versurilor : Mandy Moore-I wanna be with you
Some[Two] Quotes
Exact cum spune titlul... doua zicale.Azi am avut engleza.Iar in tema propusa au fost incluse[intr-un exercitiu de speaking] aceste doua quotes,cum le numesc englezii.Poate pare absurd ca mi-a tunat prin cap sa le dezbat si aici,dar am tot citit si m-am chinuit si eu putin sa fac niste explicatii si corelatii intre ele si insemnatatea lor.Si,ca sa intelegeti mai bine despre ce vorbesc eu aici,va voi prezenta cele doua zicale si explicatiile de rigoare pe care le-am propus ^^. [Hope you will enjoy **]
1. A day of sorrow is longer than a month of joy.
Sunt total de acord cu acest quote.De ce?Pentru ca atunci cand esti trist toata perioada respectiva pare un infern.Intr-o zi de tristete te trezesti de dimineata si vezi ca tot ce ieri parea frumos,cald,tot ce ieri iti placea azi te irita,iti lasa senzatia ca locul tau nu este aici.O zi de tristete recheama cele mai neplacute amintiri,cele mai dureroase esecuri,toate dezamairile avute pe parcursul vietii.Intr-o asemenea zi nu poti participa la bucuria celor din jur-nu pentru ca nu ai vrea,ci pentru ca tristetea te apasa- asa ca ramai complet singur,ajungi sa te izolezi singur.Plangi singur,te simti lipsit de orice vlaga,totul te doare si esti in agonie sufleteasca,iar nimeni nu te poate ajuta,oricat de mult ar incerca.Chiar si orele par ca se scurg mai greu.Incepi sa te temi de ce ar putea urma si iti doresti ca timpul sa stea pe loc si sa poti face ceva sa rezolvi ce nu ai rezolvat cand trebuia,sa-ti indrepti greselile.Pe de alta parte,atunci cand esti vesel,timpul trece mult mai repede.Ai prietenii alaturi,te bucuri cu ei,razi,iti amintesti de tot ce a frumos in viata voastra,te bucuri de fiecare clipa,faci toate acele lucruri la care ai visat sau care te fac pe tine fericit,asa ca nu mai stai sa socotesti cat timp a trecut de cand ai facut ultimul lucru[cum e in cazul unei zile de tristete-sau depresie mai bine spus] sau sa-ti amintesti de lucrurile care iti lipsesc sau te ranesc.
So..bazandu-ma pe ceea ce am spus mai sus,imi argumentez alegerea pro quote-ul nr 1 ^^
2.Where there is love there is happiness.
Acest quote mi se pare unul foarte dragut si care da spre day-dreaming sau fairytale.Toata lumea vrea si spera sa fie iubita si sa iubeasca,lucru care,cred ei,le va aduce fericirea si un happy ending.In realitate,in majoritatea timpului,este exact opusul:acolo unde este iubire,va fi suferinta.In viata de zi cu zi totul este schimbator.De ce ar face iubirea exceptie de la regula?Si stiti cum se zice "exceptia intareste regula".Asadar,de-a lungul timpului raman atatea necunoscute si care trebuie sa le descoperim si invatam.Persoana pe care o iubesti si care azi iti pare perfecta maine se poate schimba radical.Astfel descoperi ca Fat-Frumos al tau a devenit Zmeul cel rau,iar Ileana Cosanzeana e o adevarata zgripturoaica.Iubirea,in mare parte,e oarba.Vedem doar partea buna a persoanei iubite si ignoram defectele,astfel ca,la un moment dat acestea ne sar in ochi si ne dor prea tare...si devin astfel extrem de greu de admis si suportat.In plus...nu se stie daca cel iubit iti va ramane alaturi "pana la adanci batraneti",cum ti-a promis.Maine sentimentele lui pot muri subit si te paraseste,nepasandu-i cata suferinta iti provoaca.In ziua de azi fericirea nu este un efect al unei astfel de iubiri.De ce?Pentru ca..oricat de altruist si sincer am incerca sa iubim,niciodata nu vom putea atinge acest prag.In fiecare iubire exista o doza de egoism,desi poate predomina altruismul.In fiecare dragoste se ascunde si o minciuna tainuita in marea de adevaruri zilnice.Asadar...ceea ce pare a fi un basm cu feti frumosi si ilene sanziene se poate termina ca o adevarata piesa de teatru de un tragism exagerat.
Poate altii in locul meu ar fi fost pro acestui quote,insa experienta mea la acest capitol ma determina sa-i ofer o bila neagra.Asta e parerea mea subiectiva si nu vad de ce ar deranja pe cineva ^^
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
